Cu riscul de a suna a poveste inspirațională, mai jos explic cum am ajuns să fac web & graphic design. Așa cum le spuneam și cursanților noștri pe vremea când organizam cursuri creative: dacă ai un vis și vrei să fii ilustrator, de exemplu, păi apucă-te de treabă! Cu tot respectul pentru instituțiile de învățământ, dar dacă nu ți le permiți în timp sau bani nu înseamnă că nu poți învăța ce fac ei acolo. Ai toate materialele la îndemână să ajungi ce vrei tu (înafară de job-uri unde chiar ai nevoie de diplomă, cum ar fi doctor).
La Poli în anul 2, ca orice alt student sărac a trebuit sa mă angajez la McDonalds. Am avut și un job la call-center dar după 2 săptămâni de la angajare firma a dat faliment 🤷.
Însă angajatul nu se prea pupă cu a fi student la Poli. La Politehnică dacă lipseai la maximum 2 laboratoare erai automat picat, game over.
Așa că m-am dus la decan și i-am explicat că situația nu-mi permite să nu lucrez și că cel mai probabil voi lipsi câteva ore pe săptămână, rugămintea find să nu mă exmatriculeze. N-am reușit să-i trezesc niciun impuls de empatie iar răspunsul a fost că el, ca să facă bani în perioada studenției, făcea temele altor studenți. Și cam acolo s-a încheiat discuția.
Am plecat foarte supărat pe instituție în sine, mai ales pentru că nu aveam restanțe (multe) și eram considerat de către profesorii mei un student bun.
Am renunțat la facultate după anul 2, mai mult din principiu, iar ușor-ușor am început să-mi schimb puțin modul de gândire.
Dacă nu voi avea o diplomă de facultate, atunci ce voi face? Întrebare grea pentru cineva care era foarte speriat de sărăcie.
După câteva luni de crize existențiale, la 21 de ani, am reușit să mă angajez la Finmedia, un trust de presă respectat. Dădeam telefoane și invitam diverși boși la evenimentele organizate de ei. Evenimente la care și ajutam fizic (photo for reference).
Dar ceva nu era bine, nu mă prea simțeam confortabil să știu că nu voi avea un job ‘important’.
Așa că m-am gândit să-i atrag atenția șefului meu, Alexandru, cu abilitățile mele.
L-am auzit că băieții de la IT întârzie să îi facă semnătura electronică și atunci mi s-a aprins un beculeț: Hei, poate pot eu să fac semnătura electronică. Doar că mai întâi trebuie să aflu ce este o semnătură electronică lol.
Am căutat pe google, am văzut că se folosește în încheierea emailurilor și că se poate face într-un limbaj de programare numit HTML. Nu eram străin limbajelor de programare, la facultate lucram în Delphi, un software de creat diverse programe.
Am studiat puțin HTML și m-am pus pe treabă. În câteva zile îl chem pe Alexandru la mine la birou să-i arăt ceva. Era semnătura lui electronică pe care o făcusem de la zero și a fost foarte impresionat.
Atât de impresionat încât m-a întrebat dacă știu să programez și dacă nu cumva vreau să le fac website-ul companiei.
Am zis că da, cum să nu știu să programez, clar mă pot ocupa!
Partea proastă era că nu știam să programez. Website, știam doar că există, habar nu aveam ce este din punct de vedere tehnic.
Dar pur și simplu nu puteam să dau cu piciorul unei astfel de oportunități. Știam că nu voi mai avea diplomă de facultate, trebuia să mă bazez pe propriile skill-uri, iar în momentul acela skill-ul meu principal era că pot învăța orice.
Așa că m-am pus pe treabă. Pierdeam nopțile citind articole, mă uitam la tutoriale pe youtube și așa am aflat că website-urile se fac cu ajutorul mai multor limbaje de programare și că ai nevoie să găzduiești acel website pe un server ca să poată fi accesat de oricine. Practic trebuia să învăt HTML, CSS, FLASH (da, sunt atât de bătrân), și puțin JAVAscript în doar câteva săptămâni.
Nu este problemă, îmi zic, pot să o fac.
Mă pun pe învățat, cu burta pe carte cum se spune în popor, și încep să mă prind cum funcționează toate împreună. Mă apuc deci de website în sine, după vreo 2 săptămâni de când am vorbit cu Alexandru.
De cum încep treaba, Alexandru mai angajează un om cu mai multă experiență de programare decât mine ca să putem termina website-ul mai repede.
Din păcate am observat că ceea ce știam eu (adică the basics), știa și colegul meu, iar din acel moment au început întârzierile. Website-ul se lovea mai degrabă de probleme administrative iar ideea că 2 oameni cu același nivel de skill pot munci pe același proiect nu este întotdeauna bună.
Așa că după o noapte nedormită și după realizarea că nu mai pot contribui la website așa cum am promis, am ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi să îi propun altceva lui Alexandru.
A doua zi îi spun lui Alexandru:
Știi, eu defapt sunt foarte bun pe graphic design (nu eram, deși cochetam cu editarea pozelor în Photoshop de prin liceu). Sunt foarte bun pe design și am văzut cum lucrează Marcel (Marcel era graphic designerul firmei care a prins design-ul pe hartie, înainte să apară pc-urile. El schița revistele și graficele de eveniment), și cred ca pot lucra mai repede decat el, ii spun eu.
Nici până în ziua de azi nu știu de ce a fost de acord, bless his heart, dar a zis Bine, așa facem, multumesc ca mi-ai spus.
Partea proastă era că eu nici măcar nu știam ce înseamnă graphic design, știam doar că textul ăla frumos de la Coca Cola se cheamă Logo.
Așa că înapoi la tutoriale. Am stat nopți întregi pe Adobe Illustrator si Photoshop (CS3) doar ca să le înțeleg principiile de funcționare la nivel profesional.
Le-am înțeles, și ceea ce am promis am livrat cu vârf și îndesat.
Zburau graficele de eveniment de la mine, nu aveau întârzieri, implementam ce feedback aveau fără întârziere și așa am continuat pentru vreo 2-3 ani.
Până când am ajuns să fac grafică de eveniment pentru nume mari din România și chiar din străinătate. Iar atunci am înțeles ceva: Hey, poate pot face o carieră din asta. Iar această realizare mi-a schimbat toată perspectiva de viață. Așa că am continuat să merg în direcția asta, iar un întreg univers de munci creative mă aștepta. Am continuat cu graphic design-ul până când i-am predat ștafeta Iuliei, iar eu m-am întors la web design (wordpress de data asta).
Fake it till you make it, always. Dar, dacă promiți ceva trebuie sa te asiguri că livrezi mai mult decât ai promis.
După aproximativ 6 ani de la această întâmplare, ajungem să-l cunoaștem pe Barna Nemethi prin prisma unui eveniment organizat de noi la Artivist. I-a plăcut atât de mult evenimentul încât a vrut să lucrăm împreună. La una dintre întâlnirile noastre întreb cum anume putem vorbi noi cu vedetele din București dacă nu au auzit de noi încă. Iar el a spus: Fake it till you make it.
Si uite așa am avut confirmarea ca intr-adevar, în lipsa oportunităților nu ai de ales decât să ți le creezi singur. Etic, bineinteles.