Da, istoria noastră de până acum își ia titlul din intro-ul de la 📽️ Supernatural, serialul care mi-a oferit un masterclass în rock clasic, și pe care l-am văzut de trei ori. De fiecare dată m-am oprit la sezonul 11, iar dacă o să te uiți și tu o să înțelegi de ce.
Anywaaaay, povestea noastră seamănă un pic cu cea a lui Sam și Dean, în sensul că este lungă, plină de aventuri, demoni și răscruci. Și s-ar putea să te pierd pe parcurs 🙃.
Așa că așează-te confortabil, e mult de povestit!
Studenție, job-uri
Un fel de When Harry met Sally sau Când blitzfrau l-a întâlnit pe drumad. Povestea începe prin 2009, o vreme în care toți adolescenții din România începeau conversațiile cu asl pls pe Yahoo Messenger (ai ghicit, alea erau id-urile noastre). Ei bine, aproape toți. Nu și eu, care îmi făceam ordine prin lista de contacte cu intenția să elimin dintre ciudații necunoscuți, când i-am scris lui Adi un plictisit Salut! Ne cunoaștem de undeva?. Răspunsul lui a fost atât de captivant încât am stat pe chat toată seara.
Doi ani și 5742484216 de conversații pe chat mai târziu, ne-am mutat împreună într-un apartament boem și liniștit de pe Strada Londra din București. Adrian era deja student în anul 2 la IMST, Politehnica București, iar eu abia așteptam să încep Facultatea de Psihologie de la Universitatea București (din motivele greșite, dar mai multe despre asta altă dată).
Câteva luni mai târziu însă, ne-am văzut nevoiți să devenim angajați full-time simultan, pentru că nu aveam, cum să spun eu, bani pentru a plăti lucruri precum chirie, întreținere, electricitate și mâncare.
După un an de burnout am renunțat amândoi la facultate, și am rămas doar angajați. Eu lucram în ture de noapte în departamentul de vânzări al unui call center de pe Barbu Văcărescu, iar Adi era grafician la Finmedia, un trust de presă ce organiza evenimente în domeniul financiar-bancar. Turele mele de noapte nu se împăcau prea bine cu turele de zi ale lui Adi. Deși amândoi aveam salarii ok, ne întâlneam doar duminică. Și da, recunosc că îmi gâdila puțin ego-ul să știu că ne descurcăm financiar și că ne permitem să dăm banii pe trabucuri și brânză cu mucegai nobil (mda…hello, educație financiară zero! 🛑💸), dar amândoi simțeam că lipsește ceva, că e un gol în viața noastră ce trebuie umplut cu sens.
Așa că în iarna lui 2013 am demisionat amândoi, ne-am făcut bagajele și ne-am întors în orașul nostru natal, Drobeta-Turnu Severin, pentru un an sabatic, cum spun americanii.
Creative Room
Proaspăt întorși în Drobeta, am fost întâmpinați de majoritatea cunoscuților noștri cu “iubire” tipic românească de genul Băi, o să muriți de foame în orașul ăsta, n-o să aveți unde să vă angajați și E grea viața de București, este? (altfel spus, n-ați reușit să vă descurcați, pămpălăilor!)
Dar ca de obicei, abordarea noastră a fost să dăm ochii peste cap și să ne vedem de planurile noastre. Nu am ținut niciodată cont de părerile oamenilor care se apucă să-ți enumere toate motivele pentru care cred ei că n-o să îți iasă planurile, în special dacă respectivii oameni nu și-au asumat vreodată riscuri și nu au îndrăznit să-și urmeze visele.
În mai puțin de o lună de la mutarea înapoi, ne-am angajat împreună la un print shop local, care era și o afacere de familie. Eu mă ocupam de administrare, iar Adi se ocupa de grafică și producție publicitară. Acolo am descoperit importanța unui design bun pentru un print de calitate, importanța unei identități vizuale pentru o prezență respectabilă în piață, dar și ce este ANAF, ce înseamnă TVA, și în general, cum se administrează un SRL în România.
La print shop am lucrat cu Adi ca într-o echipă pentru prima dată. Direcționări de genul Parcă nu arată bine, dă textul mai la dreapta! Și mai sus puțin. Dar dacă îl faci alb? urmat de replica Auzi, dar dacă te pricepi așa bine, nu-l faci tu? se consideră lucrat împreună, nu? Oricum, pentru mine a fost dragoste la prima vedere cu această meserie, și m-am apucat de învățat. Ca toată lumea la vremea aia, de pe Youtube, de pe Skillshare și din tutoriale descărcate de pe torrenți.
Ah, și furând meserie și cafea de la Adi, care, pe vremea aia producea și muzică electronică în timpul liber. În imaginea de mai jos a pus muzică în public pentru prima dată, sub aliasul Quantical. Fun fact, prima clapă pe care a compus, a primit-o de la Bean, prin 2013. Da, Bean de la Subcarpați. (n-o să ghicești niciodată de ce contează asta în poveste 👽)
La sfârșit de 2014 am plecat de la print shop, dezamăgiți de cum am fost tratați de tânărul “patron”. Nu ne place să vorbim despre asta, dar lecția învățată ne-a fost: semnează contract. Contract, contract, contract!
Tot răul spre bine, totuși. Cu skill-urile acumulate la print shop, ne-am apucat să facem logouri și să participăm la concursuri pe Freelancer.com (vezi aici cum arătau). Am lucrat așa o vreme, până când am prins încredere în noi și ne-am hotărât să deschidem primul nostru studio de design: Creative Room.
Primul proiect la care am lucrat a fost o identitate vizuală pentru Avantgarde Decor, un business local de concept și decor pentru evenimente (uite aici ce-a ieșit). Chimia dintre noi și Ralu, antreprenoarea din spatele business-ului, a fost așa de puternică, încât ne-a recomandat la toți antreprenorii din oraș pe care îi cunoștea la acea vreme, și așa am ajuns să facem design pentru brand-uri vechi din oraș, precum Centrul Comercial Decebal sau Brutăria Aurora.
În 2023 încă lucrăm cu Ralu, iar recent i-am creat identiatea vizuală pentru brandul personal și un website de prezentare. Dar cel mai important, ne-am ales cu o prietenie frumoasă și de lungă durată.
Artivist
Era vara lui 2015. Un tip, Andrei, căuta un producător pentru noul album al trupei sale, și a ajuns să vorbească cu, cine credeți, Quantical! (ah, internetul ❤️). La momentul respectiv nu s-au legat lucrurile, pentru că urma să facem nunta noastră într-o sâmbătă, pe 22 august, iar Adi era prea stresat ca să creeze. Andrei i-a spus că îl înțelege perfect, pentru că și el avea nunta în același weekend, doar că duminică! Ce coincidență ciudată. Discuția asta se întâmpla pe internet, între 2 străini pasionați de muzică, ce urmau să se căsătorească, unul sâmbătă, unul duminică. Ai zice că aici se încheie povestea dintre ei, dar așteaptă puțin.
Deveniți oficial Drincenii, ne-am întors în București în toamna lui 2015, în același apartament boem de pe Londra, care nu s-a ocupat cât timp am lipsit! Eram hotărâți să dăm Bucureștiul pe spate cu serviciile noastre de design și cu Creative Room. Aveam și logo, și site, și cărți de vizită mișto, de toate. În afară de clienți. Problema era că nu ofeream decât design, iar clientul din București era obișnuit cu perechea de designer + copywriter.
Partea bună era că în București puteai să cunoști foarte ușor oameni – la un eveniment Biz, de exemplu. Așa ne-am cunoscut cu Cris, PR-istă, cu care urma să facem echipă. Împreună ne-am dat seama că piața din București nu avea nevoie de încă o agenție de publicitate și că trebuia să ne diferențiem cumva. Brainstorm time!
Problema e că atunci când niște tineri de 20 și ceva de ani fac brainstorm, inevitabil o fac cu o bere în mână. Și cum la o bere ies la iveală diverse lucruri din adâncuri, ne-am dat seama că fiecare dintre noi ne-am fi dorit încă din copilărie să fi studiat un domeniu artistic, dar adulții o tot țineau pe-a lor cu artiștii mor de foame. Cris ar fi vrut să fie scriitoare, eu aș fi vrut să fiu pictoriță, iar Adi ar fi vrut să fie muzician.
Așa că ne-am hotărât la sesiunea aia de brainstorm să susținem artiștii. Planul era ca pentru fiecare proiect contractat de agenția noastră, să donăm 10 sau 20% din profit. Diferențierea asta ne-a înfierbântat atât de tare încât a trebuit să schimbăm și numele, nu se mai potrivea Creative Room.
În decembrie 2015 ridicam actele de înființare pentru Artivist (primul nostru SRL). Însă până să ajungem să donăm din profiturile obținute, ne-am gândit că ar fi cool să organizăm un eveniment (hei, îți amintești ce făcea Adi la Finmedia?) din care să aflăm direct de la artiști care sunt lucrurile cu care se confruntă.
Evenimentul avea să se numească “Trăiesc din artă! Mit sau realitate?” și în februarie 2016 se organiza prima ediție. Printre invitați a fost și Bean de la Subcarpați, la care n-o să ghicești niciodată cum ne-am gândit să ajungem. Ții minte clapa pe care i-o împrumutase lui Adi cu doi ani mai devreme? Ei bine, o returnare era de mult așteptată. Conferința a fost un succes, au venit sute de participanți și uite așa am intrat într-o lume fascinantă, complet nouă pentru noi.
Înainte să continui, îl mai ții minte pe Andrei, străinul de pe internet care urma să se însoare duminică? Ei bine, s-a întâmplat ca soția lui, Cristiana, să vină la “Trăiesc din artă! Mit sau realitate?” de curiozitate. Ce mică-i lumea!? 🤯 Chimia dintre noi și Cristiana a fost mai ceva ca aia dintre clătite și Nutella. O luuuungă perioadă de timp nici nu ne-am dat seama de coincidență și nici noi, nici ei nu știam la vremea aceea că urma să colaborăm la zeci de proiecte de design grafic și dezvoltare web cu agenția lor, Creionetica. Și nici că urma să dezvoltăm o prietenie ca-n povești.
Revenind la Artivist, aici am simțit pentru prima dată că ceea ce facem are un sens și că este important pentru o comunitate de oameni cu viziuni comune. Așa că am continuat să organizăm conferințe și evenimente (cu intrare liberă) timp de un an, și am uitat complet de planul inițial cu agenția 😰. Banii îi făceam în culise din freelance pe proiecte mici de design grafic. Problema era că nu făceam de ajuns pentru nici unul dintre noi trei. Astfel, deși triști că lucrurile nu au ieșit cum le-am planificat, Cris s-a angajat, și a trebuit să acceptăm că o vom lua pe căi diferite.
În 2017, rămași doar noi doi la Artivist, ne-am aventurat în organizarea de cursuri în domenii creative (ilustrație, animație, design graphic, branding, muzică), în ideea de a crea un business sustenabil. Am cunoscut zeci de oameni și cu mulți încă ne scriem de Crăciun și zile de naștere, ca și cum am fi rude îndepărtate 🥹. Am acumulat amintiri de neuitat și o grămadă de povești amuzante. Dar deși aveam vânzări și toate cursurile erau sold out, cheltuielile erau așa de mari încât profitul era complet nesustenabil. Am continuat multă vreme să lucrăm pe două fronturi – Artivist și freelance pe proiecte de design. Până la burnout.
Am învățat mult în perioada Artivist și am dorit să facem și mai mult. Visul nostru era să creăm prima platformă de cursuri online din România pentru a face educația alternativă din domenii creative accesibilă tuturor. Ne imaginam un fel de Masterclass, dar cu artiști și creativi din România.
Însă planetele nu s-au aliniat combinația de burnout, cu lipsa de stabilitate financiară, angoasele existențiale și stresuuuuul caracteristic al Bucureștiului ne-a făcut să punem visul ăsta pe hold, pe termen nedeterminat.
Așa că, în toamna lui 2018, ne-am oprit.
Singurul regret 💔 pe care îl am e că nu am avut atunci energia să ne colectăm și să lăsăm un mesaj de rămas-bun pentru comunitatea care ne-a fost alături. Multă vreme am internalizat această încheiere ca un eșec de care ne-a fost rușine să vorbim. Însă, acum că ne-am maturizat, ne-am mai vindecat, știm în adâncul nostru că eșec ar fi fost să nu fi încercat.
Brandolin
În octombrie 2018 ne-am întors din nou în Severin, de data asta pentru o finanțare 💸. Părea că ne va da un răgaz să căutăm unui răspuns rezonabil la ecuația bani pentru a plăti lucruri precum chirie, întreținere, electricitate și mâncare + sentimentul că viața are sens.
Așa că am profitat de programul START-UP Plus, în cadrul căruia nu se finanțau decât proiecte din sud-vest Oltenia, și am aplicat cu un plan de afacere pentru Brandolin, un studio de creație publicitară. Am câștigat o finanțare de 33.000 de euro. Urma să trecem activitatea de design din culise, în lumina reflectoarelor.
Cu finanțarea obținută ne-am luat echipamente noi, ne-am acoperit toate cheltuielile lunare, dar și 12 luni de salarii, ceea ce pentru noi a fost ca o gură de aer proaspăt și am simțit că avem timp să respirăm, pentru prima dată după 4 ani. Tot pentru prima dată după muuuult timp, am închiriat un birou. Până în 2020, când a început pandemia și ne-am întors la lucrul de acasă.
Planul cu Brandolin era să ne specializăm doar pe proiecte de branding, altfel numele nu mai avea sens (Brandolin – All in for your brand). Dar nu știu dacă ai observat, nouă nu prea ne ies planurile inițiale și ne lăsăm purtați de val 🌊. Dintr-una într-alta am ajuns să facem mai mult design de ambalaj și website-uri de prezentare.
De asemenea, ne-am întrebat de ce ne blocăm când vine vorba despre comunicarea a ceea ce știm să facem. Ne tot fofilam cu ale texte, nimic nu suna destul de autentic, încât trecuse anul și noi nu mai postaserăm nimic despre proiectele noastre. Ne-am dezmeticit destul de rapid.
Problema era că de-a lungul anilor ne-am ascuns în spatele unor denumiri de “agenție” (Creative Room, Brandolin) și încercam mereu să folosim formulări fandosite ca să vadă lumea că suntem profi. Când, de fapt, lucrurile erau mult mai simple de atât: eu și Adi, adică Drincenii, făceam creații, atât comerciale (logo-uri, site-uri, ambalaje), cât și personale (ilustrații, picturi).
Drincenii
În primăvara din 2022 începe un nou capitol din povestea noastră, de data cu final deschis. Am lansat site-ul drincenii.ro. Deși pe parcursul anului nu am avut disciplină pe zona de comunicare, la sfârșit de an ne-am reînnoit promisiunea pe care ne-am făcut-o singuri.
Îndrăznește să inspiri! – Motto-ul Artivist care încă ne unge motoarele și ne motivează ca de acum încolo să fim mai prezenți.
Pe lângă creațiile noastre, vrem să povestim despre experiențele prin care am trecut în cei peste 12 ani de relație și 8 de lucrat împreună. Fiindcă deși pare mult ce-am scris aici, nu-i chiar toată, toată povestea. Dar dacă nu te-am pierdut până aici, sper să rămâi din ce-am scris cu ideea că se merită să îți asumi riscuri. Ai curaj! Începe conversația aia pe internet cu un străin, pornește o afacere, postează-ți creația, vorbește despre tine, mergi la evenimente.
Orice-ar fi, încearcă! N-ai de unde să știi ce-o să iasă sau pe cine o să cunoști.
