Sigur ai auzit expresia “decât să faci 10 lucruri mediocru, mai bine unul și bun”, sau “degeaba te pricepi să faci detoate dacă nu excelezi în nimic”.

Dar atunci cand ești antreprenor nu te poți limita în a face un singur lucru, nu ai cum.
Și nu se aplică doar antreprenorilor, poate că ești o persoană care s-ar plictisi dacă toată viața ar face un singur lucru, fie el și un lucru făcut foarte bine.

Cel puțin așa sunt eu. Sunt pasionat de graphic design, muzică, ilustrație, pictură, web development, grădinărit, tâmplarie. ȘI le practic pe toate. Pe unele MEDIOCRU, dar le practic.
Am observat că există o anume ciclicitate. Mă lovește pasiunea de pictură și o practic pentru 1-2 luni după care mă plictisesc, apoi mă lovește pasiunea pentru ilustrație și cateva luni doar asta fac și tot așa. Am scos chiar și 2 albume de muzica, MEDIOCRE, dar a trebuit să le scot pentru că așa simțeam la momentul respectiv.

Am problema asta din copilărie, defapt nici nu știu dacă este o problema dar cel puțin așa am înțeles de la oamenii din jurul meu.

Simțeam că este o stigmă să știu și alte lucruri în afară de cele pe care ar fi trebuit să le știu.

Rezolvarea este sa nu-ți pese, sincer. De ce sa iti pese ce crede lumea despre tine, de ce trebuie sa fii extraordinar și expert în ceea ce faci? Te face asta fericit?
Dacă ce te face fericit este să practici cate puțin din toate, atunci este ok, pentru că fericirea ta constă în aventura de a găsi acel lucru care îți place, nu de a excela într-un domeniu.

Cuvântul secret pe care-l caut în această ecuație este adaptabilitatea.
Ok, văd că nu pot rămâne focusat pe un singur lucru mult timp, cum anume pot folosi asta în avantajul meu? Păi să mă las căzut pradă fluctuațiilor de creativitate și inspirație. Trăgând linie, ce este mai important pentru mine? Păi să fiu fericit, pentru că timpul meu pe această planetă este limitat, iar scopul meu este să cunosc simplitatea fericirii prin studierea multiplelor subiecte de care sunt interesat.

Deci nu trebuie să te simți prost pentru că te pricepi la multe dar nu excelezi în nimic, pentru că nu ești singura / singurul.

 

Adrian

About Adrian

👁️ Coder & Doodler at @drincenii 🛠️ DIY lover 🎨 Painter 🎮 Gamer 🐈‍⬛ Cat lover, allergic to cats 🤯 🏆 Sometimes a trophy husband 😂 of @iuliadrinceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *